vineri, 28 septembrie 2018

              Interesul poartă fesul.
     Mă oripila atitudinea Abramburicăi, cârtitoare de conjunctură, care abia așteaptă să devină din nou ministru. Curvă politiccă. Așta a trăit numai pe donații de partid. E doctor în chimie cum unt eu stăpânul inelelor. 
      Dat mica lașitatea unei cucoane rătăcită în spațiul mioritic nu poate fi comparată cu marea trădare mondială. Toate femeile după menopauzăîn ipsă de sentimente și convingeri nu mai judecă cu corpul. Madam merkel, după ce s-a burzuluit la Erdogan pe principii de umanitate, i-a ntins covorul roșu. Urmează Putin și răposatul Mao Tze Dun. Și să mai crezi ăn Europa și U.E. Nu umnt misogom dar muierile de la o anumită vârstă nu mai sunt stăpâne pe dânsele. Uitați-vă la Viorica noastră. Adusă la pupitru, scoasă de la pupitru ca o curcă ploată, muta Europei, care când deschide gura scoate o perlă de dobitocie. Toate tutele puterii actualedin Romîniaăși dau în petec din prostia lipsei scurgerilor seminale.  crede că Dumnezeu a rupt coasta lui Adam mai dincoa și Eva a ieșit cu deficiențe.
      Urmează să vedem ce sex sau deveri sexuale poartă și Manuel Macron  pentru a dat chix viitorului european. Păcat de Rmânia care nu este o șară mică și de neglijat că a picat ăn această conjuctură și e deja franjuri, nu mai poate croșeta nimic, mai ales cu analfabeții care o conduc.
                      Conștiință.
Dacă vrei să te bucuri de mâine, gândește la ce-ai făcut ieri,
După iernile trele nu vin imediat primăveri.
După dezmățul din vară bogățiile tomnei sunt fleașcă,
Pagubă-n pungă pentru catârii care vor să muncescă.
Nu mai creștem copii cu ambiții de dor șide muncă,
Ci doar odoare de lene și placă de șuncă.
bandiții și hoții, interlopi pun beizadele,
Prostimea se cade să strîngă la muhaiele.
Cam câte familii conforme dau Lumii copii de valoare?gem
Și cîte aruncă copiii ăn brașe de doici detractoare.
E timpul să strângem copiii în case ce dau demnitate,
Chiar dacă incetul e vină-n iubirea de soră cu frate.

joi, 27 septembrie 2018

                              După mincini.
     Dau uncitat din filmul ”Pământul sub asediu”. Excepțional la situația din 10 August. ”Nu te implica în intenții criminale dacă n-ai pe cine da vina!” Operațiunea de tip Erdogan pusă la cale de Dragnea și ciracii lui  dat chix. Vorba pseudo ministrului de interne; ” Adevrul va ieși la suprafață ca undelemnul în apă”. Încercarea P.S.Dragnea de a da vina pe prefectul capitalei a eșuat lamentabil. Mizeria cu lovitura de stat și cu Iohannis nu rezistă nici la grădiniță. Apar acum aiureli cu plăți din străinătate și drogați. Păi mai drogați decît jandarmii cu comportări animalice care au gazat și bătut populația pașnică, copii și bătrîni, nu falange de luptă cu voinici paramilitari. Voiicii incitatori au fost întradevăr cu mușchi, adunătură de milițieni și interlopi. Ba chiar cu racheți. Singurii pe care se poate da via. Numai că ei sunt mercenarii lui Dragnea. Imbecilii șefi ai Jandarmeriei nu pot da vina pe Carmen Dan, Carmen Dan nu poate da vina pe Dragnea, dragnea nu pate da vina pe P.S.D., deci se ajunge la scaraoțchi. 
       Mămăliga românescă, mâncată cu plăcere și de sasul de la Preșidenție și de mai marii S.R.I. și S.I.E. n-are cum să explodeze/ E făcută din trei culori, apă, sare și mălai. Se pare că și procurorii mânâncă mămăligă. Nu aspiră la icre negre, la picioare de broaște din Belina .i nici măcar la friptura de posc cu pestă. De ce nu ne merge bine? Pentru că România nu mai are eroi ci doar niște nebuni deștepți care ciripesc inutil ca privighetorie ăn tufișuri sau ca ciocârlia ăn zadarnicul ei spre Soare. 
     Ce-mi place? Că întotdeuna sunt citit din întâmplare și superficial. după primele propoziții apare leit motivil, ”mai dă-l în măăsa. Și nimeni nu mai înțelege nimic și nici nu încearcă să înțeleagă. Câți au dicționarul la îndemână.  Eu le mulțumesc tuturor că mi-au salvat viața, singurul lucru ca și banii care nu mă preocupă. Preluarea în adevăratulsens al postărilor mele ar fi fost crimă împotriva prostiei umane.

miercuri, 26 septembrie 2018

               Dezastrul entologic.
     Nici o țară, ăn epoca actuală nu mai conține o națiune ci doar populații. Ăn România etnogeneza română a ajuns la limita de jos. Mai avem circa 2 milioane de cetățeni care sunt mândri că sunt români. Aleșii, primari și prședinți de C.J. cu liota lor, funcțioarii publici sinecuriști P.S.D., inclusiv polițiști și jandarmi, magistrați de conjunctură politică, jurnaliști și analiști sugaci la aptele mamei România care deține un singur taur, interlopi dispușiăn clanuri,și nobilii oacheși care populează gropile de gunoi, adică armata lui Dragnea. Restul de locuitori dintre graniței de peste granișe sunt venetici fără statut, populații de-a valma de joasă speță car nu gândeasc românește. 
     Da e adevărat ca reștul țării să fie tratat ca cetățeni inferiori, pentru că sunt inferiori. Nu accesează la ideea destrămării româniei dar nici nu combat acest concept. Egoiști și lași, ameni cu carte sau fără de carte, analfabeți funcționali, trăiesc clipa, trăiesc ziua și se tem de gazele jandarmilor lui Dragnea, de săbiile interlopilor, de mâna strâmbă a justiției, de aerul pe care îl respiră.
     Suntem un neam de hoți, de genă latină, o genă care a anihilat A.D.N.-ul dacic, mai ales în sudul țării, un neam care adoră mai mult haiducii decât sfinții, altfel cum să stăm la cheremul nedisimulat al unei loaze trădătoare de neam și țară. o marinetă drogată care spune ce spun dușmanii României. Și totuși acest ventriloc are o armată de temut. Iadul a urcat în spațiul mioritic prin lacuk lui Ivan Turbincă, muscalul de serviciu.
      
        
               Timpul.
 Înapoia fiecprui ins ticăiește timpul,
Înainte se rostogolesc amintiri,
Uitarea șterge păcate și fapte,
Coșmarul trsaltă frântura de noapte,
Dinsn spaima făcutelor nelegiuiri. 
Pînă cînd pajiștea acoperă câmpul.
Timpul pune de-a valma om și fiară,
Din urmă aduce o urmă de ghiară 
Sau un cuget sfințit,
Apusul nu poate fi răsărit. 

marți, 25 septembrie 2018

                                Lovitura de stat.
        Tentativa se pedepsește, art 412 C.P. Sar pentru a putea fi pedepsită trebuie probată. Altfel protagoniștii noii găselnișe a lui Dragnea intră sub incidența art 404 C.P. privind răspândirea de informații false care să incite o stare conflictuală. Urmeaă a fi enumerate art. 408 privind protecția internațională a ziariștilor, 409 formarea de structuri informaționale ilegale vizavi de M.I. și 410 nedenunțarea de către jandarmi a infracțiunilor comise.
          Minsistrul de interne se face vnovat de acțiuni împotriva ordinii constituționale, art. 3971 și 2 acuzând președenția României de organizarea manifestațiilor și acționând în forță împotriva poporului.  C membru al C.S.A.T. conform art 398 C.P. ministrul de interne riscî detenția pe viață. 
           Mi se pare că ingerințele politicului în Puterea Judecătorească este atât de acută încât magistrații au rătăcit propriul lor abecedar, Codul Penal. Președinta Î.C.C.J., Procuratura generală, C.S.M. se adresează poporului în dodii. Dacă vă respectați poporul , Națiunea și omenii cu știinșă de carte exprimați-vă ca atare. De unde atâta gîluște în gât? Democrația presupune transparență și manevre mafiotice legate de scheletele din dulapurile unor magistrați.
        Mai am o vorbă pentru mâncătorii de vorbe maronii, jurnaliști și analiști analfabeși funcșionali, adică nu citesc și dacă citesc nu pricep ce citesc, care iau după ureche părerile analfabeșilor puterii P.S.Dragnea. E atîta lașitate și egoism în mass-media că nici două duzini de canyitatea de gaze folosite de Jandarmerie nu le ajung ca să adoarmă n rațiune. Ănteeb și eu ca un contribuabil cum poate C.N.A. să admită atâtea minciuni, atîtea acuze fără dovadă, atîta propagandă antinațională pe posturile de știri. Dacă postul Realitatea T.V. ar da o știre fără suort de veridicitate C.N.A. ar decapita ca la Inchiziție de dragul Dictaturii P.S.D.

luni, 24 septembrie 2018

                                     Paraîndărătul.
      Ne întrebăm ce sau cine îl mai ține în viață, la vârful politicii românești pe Liviu Dragnea. Neștiutorii, urechiștii și chiar cei care fac pe analiștii, fentând substraturile adevîrului trebuie lămuriți.  Dady este ținut ca mortul de la fereastră de Statul Paralel. Cu anumite inserții Euro-asiatice iliberale. Cei din urmă nu au găsit încă un înlocuitor, cei dintâi nu și-au terminat socotelile de avere și putere. Dragnea a rămas imbecilul de serviciu care a rămas pe poziție  la cheremul descedenților fostei securități ca poliție politică. 
        După 1990 se impunea ca trecerea la capitalism să prezinte burghezi. Sub oblăduirea lui Ion Iliescu și a partidului său s-a facilitat îmbogățirea prin jaf și fals a unor milionari de carton. Dearte ca aceștia să dețină o cultură și o tradiție burgheză ăn adevăratul sens al cuvântului. Fosta nomenclatură comunistă și securitatea ceușistă erau stăpânii inelelelor. Ei dețineau toate informațiile privind starea economică și financiară, aveu prin semnături în bănci acces la resurse. Dar nu puteau ieșii în Agora. I-ar fi huiduit poporul. Și atunci au inventat interpuși de fațadă, oameni de nimic în spatele cărora se derulau afaceri veroase. Majoritatea acestor slugi interpuse s-au ținut de fișa postului. Dar au fost și șmecherași care au ieșit de sub supraveghere și s-au topit cu averile lor. Au tăiat-o prin cele străinătățuri.  Este vorba de radu Mazăre, Elena Udrea, Sebastian Ghiță, ca să-i luăm pe greii trădării naționale.Gigi Becali a intrat sub protecția lui Nicu Gheară și a băgat doi generali la pușcărie. Binomul sau trinomul sau StatulParalel a pierdut în defavoarea poporului român averi incomensurabile. Statul paralel trebuie definit ca adunătura tuturor vechilor și noilor securiști, magistrați, avocați notari și polițiști care au pus umărul la devalizarea Avuției Naționale lăsată de Ceaușescu. Ca să nu scape ultimul rechin din mână, și Statul paralel sărăcind pe zi ce trece, îl ține pe Dragnea în viață, doar doar or ma recuera ceva din averea impostorului. Îl vor la pușcărie dar cu cât mai târziu, cu atât mai sărac. Paraîndîrîtul.

vineri, 21 septembrie 2018

                     Cu fiecare zi...
    Cu fiecare zi ce trece și pionul otrăvit al Ocultei internaționale care vizează deșertizarea României mai ciripește sau croncăne ne ducem nevitabil spre autodesfințare statală. Se pare că jocurile au fost făcute în altă parte, în înșelegere între Marile Puteri mondiale. S.U.A se mulțumește cu terenurile dobândite gratuit pentru bazele militare și potul lor din Marea Neagră. U.E. abia așteptă să scape de buboiul numit România, noi și noi dovezi că nu suntem compatibili. Rusia joacă tare pentru reconstrucția Imperiului Sovietic. Primirea în Piața Cmună a fostelor țărisociaiste a fost o afacere proitabilăpentru Occident. Puternicii Europei au ieșit din criză în ultimul deceniu al Sec.XX pe spinarea muncii și acumulărilor acestor țări. Că unele au fost mai istețe și au recuperat parte din pierderi prin folosirea fondurilor europene, netoții noștri au vrut doar să se îmbogățească personal. În dispreț fță de popor.
   Succesul de etapă al lui Dragnea, la care se pare, nici putin nici majoritatea F.S.B.-istă din serviciile noastre secrete nu vor să renunțe, bagă în groapă o dată cu porcii pestei porcine, Președenia României, S.R.I. și în curând justiția. la atîtea filme weatern, care român nu a visat la Estul Sălbatic?
   A fost vizita ministrului de finanțe la Moscova. Intempestiv Dragnea dă sau promite cîte un milion de euro votanților din C.Ex. Adică 600 de milioane de euro, 20 Km de autostradă. De une că bugetul e gol. De la Moskova sau Tell Aviv? Sau și de la Erdogan? Toate țările care ne iubesc și ne doresc binele.Ungaria e prea mică și prea săracă să pună bani pentru Dragnea. Ea pune la bătaie doar urlete mongole. 
    Iar români nu mai sunt nici în cuget nici în simțiri. doar  vânzoleală interlopă.
               Națiunea română.
     Nașiunea română ca și alte nașiuni cărora le-a venit timpul de disipare istorică, ca și Națiuea americană, franceză, spaniolă, Italiană, etc se va stinge la nevoile istorice ale momentului. Noțiunea de națiune devine caducă în ceste vremuri. Populațiile iau locul popoarelor distincte, iar amestecul Babilonului nu poate decât distrugerea Ordinii epocii Moderne. Migrațiile necontrolate, amestecul de oameni cu sau fără credință, cu sau fără conțtiință, cu sau fără responsabilitate de neam și țară, Amestecul uman, inclusiv al celor deviați din săsnăyayea naturală Divină, va crea un haos global în care în viitor privind soarta oamenilor. Cei săraci vor deveni animale, cei bogați vor deveni satrapi, adică vânători de animale iar elitele științifice se vor izola total de mase pentru a asigura viitorul fiinșei umane. Restul este vânzoleală. 
      La 100 de ani de la împlinirea dezideratului Națiunii române ca națiune, asistăm doar la lovituri sub centură pentru masacrarea acestei aniversări. România se scufundă, ca națiune în subdezvoltare, în sărăcie și vulgaritate prin decidenți politici votați de prostime manevrați de interese străine anti popor. poporul român a ajuns o adunătură de babe, moși, boschetari și țigani interlopi care acceptă sclavagia și întunericul minții umane. cei buni sunt peste graniți și n-au cum reveni acasă. Lașitatea lor patriotică și mercenariatul nu le face totuși cinste. Ce se întâmplă când tăbară lupi pe stână și ciobanii și câinii lor o iau la fug? Rămânem cu De-Oaia. Sau cu Dăncilă sau cu Sarsanilă. 
       Practic acest popor nu mai are elite intelectuale și politice. Academia Română, Uniunea scriitorilor, universitățile, mass-media, corupția din Justiție, corupția din instituțiile de siguranță și forță se bazează doar pe îndemnizații și nicidecum pe conțtiință națională.
      

miercuri, 19 septembrie 2018

                                 Ultimele zvâcniri neocomuniste sau iliberale.
    Polonia, Ugaria, Cehia și România au beneficiat cu toată aderarea la U.E. de caracatițe neocomuniste subvenționate de Rusia. Respectivele popoare au îghițit sau au fost păcălite de idei zice-se politice. Ăn fapt toate dvierile de la democrație și lege poartă manevre ale sechelelor K.G.B. Nu trebuie să blamăm Marea Rusie. Ea ăți face treaba de mare putere. Și dacă a găsit o armată de trădători în țările respective de ce să nu profite. Mai ales că atât S.U.A. cât și U.E. tranziteză de trei ani o degringoladă poltcă în criză de idei. Și o indiferență nejustificată față de noii veniși în U.E. victime ale crizei din anii 90. Germania, Franța, Marea Britanie și-au refăcut băncile pe noile piețe și țepele date popoarelor neatente în rang de semicolonii. Cum orice sac se golește e normal ca acesta să se îndoaie.
     Jocurie politice au fost întotdeauna la îndemâna Serviciilor secrete și pretutindeni. Toți agenții, inspectorii, directorii unui serviciu secret joacă întotdeauna la mai multe capete. Bani albi pentru zile negre dar și protecție, posibilitate de refulare. Numai luînd un catalog al scandalurilor din C.I.A. și vă dațiseama cum se trădează ideea națională.
      Toate structurile de ”inteligence” din România au moștenit o rețea securisto-comunistă foarte impulsivă și omnipotentă care a făcut și unele servicii Rusiei dar s-auși îmbogățit puternic pentru distribuirea puterii. Cei rămași instituționalizași au cntinuat năravul omniprezent al aroganței și oprtunismului politic, cei ieșiți au ănfiinșat sute de structuri neosecuriste mascat de Agenții de pază și protecție, agenții de ochiul și timpanul chiar și în miezuljustiției.
     Este logica susținerii încă a lui Dragnea ăn dezatrul național. Dragnea mai stă î moarte clinică ceva timp până când Teodorovici va semna angajamentul la Moscova. Cum Dragnea i-a luat jucăriile lui Ponta, urmează ca Teodorovici să-i ia tractorașele și purcelușii lui Dragnea. Prea s-a înfățoșat cocoș în ultimul timp. Știe el ce știe.
                            Referendumul nu este un dezastru.
        Este doar o gaură în buget. Din ounct de vedere electoral va fi un eșec catastrofal. P.S.Dragnea insistă la porunci străine să ne lase în curul gol ca națiune. O altă întrebare mai idioată nu putea fi pusă decât de analfabeta neamului. Dacă poporul votează întrebarea iar ea e deviată la altă Hotărâre a Senatului. Ca spre exemplu România să iasă din U.E. Poate apărea mâine o asemenea hotărâre. Mare minune ca îmbuibatul Tăriceanu cu cinci neveste să nu vomite și o asemenea abarație.
       Practic conform principiului vaselor comunicante sau circulației banilor cheltuielile se vor distribui în consum. Beneficiarii principali vor fi funcționarii primăriilor, magistrații și o mare parte a profesorilor săraci. Îndemnizația pe o zi nu este la fel cu cea pe două zile. Dacă nu va fi o păcăleală. O păcăleală care până la urmă să necesite costuri suplimentare pentru premierea celor care numără morții și plecații peste granișă din doi în doi. Oricum ar fi, trebuie ținut cont de faptul că P.S.D. doar fură nu plătește dar amenință draconic. 
        Sunt curios de cum vor vota clanurile interlope care au ieșit din nou la rampă cu burta înainte și capul sus, cei care trafică familii. Trafic de carne vie care nu are nevoie de bărbați victimele fiin fete și femei. Se pare că și acestora le-a ordonat Nașul să tragă tare pe ultma sută de metri pentru că se împute teaba și el o va tăia în Brazilia. Dacă îți va lua și oacheșii cu el ar fi o aerisire națională, mai ales că printre metișii brazilieni ei s-ar intergra natural.
         

marți, 18 septembrie 2018

                                  România fără perdea.
       Nesimțirea unei părți apoporului român,de fapt a popoului de neromâni a atins gesturi triviale. Cele trei milioane de susținători ai P.S.D. și aleșii lor îngroașă obrazul. Își ridică poalele în cap ca orice pirandă și arată pîrțile rușinoase tuturor aliaților noștrii de după aderare. S.U.A., U.E., Sumitului celor 3 țări. Acordurile de kazacioc au atins la imposibilul urechii.
     Cu cât luzele din justiție, duplicitarii legii și adevărului , lungesc în inreres propriu erdictele de bună cuviință, cu atât ne afundăm mai mult îm mizeria Euro-Asiatică. În mafia lui Putin. Chiar nu avem o instituție de siguranță națională care să spargă embargoul trădării naționale instituit de Liviu Dragnea?
       Elita economică, științifică și interlectuală a țării se străduiește sun egida președintelui Ionannis să ne șină în Europa și repădușii lui Dragnea își fac de cap ca în Junglă. Mai avem o țară locuită de oameni sau doar o fermă a animalelor? Porcii chiar loviți de pestă nu manifestă rușine! Fiecare cu troaca lui. Suntem de râsul Universului cosmic. nici nu se încearcă extirparea cancerului, doar doar ne vm obișnui cu el. Dacă micile afaceri mai merg încă și inculții țării trăiesc clipa ăntr-o nesimțire bolnavă pentru viitorul urmașilor lor, putem spune că merge și așa? Toată lumea minte pe toată lumea, toată lumea înșeală pe toată lumea, toată lumea otrăveșye pe toată lumea și... nema viitor.

luni, 17 septembrie 2018

                        Toamnă.
E demn să adunăm sămânță,sămânță penru Pimăvară,
Semințele cu dor în suflet și pentru dragoste de țară.
Dar holda-i plină e răpciugă, de buruieni și de ciulini,
Semințele ne vin în țară prin slugile celor străini.
Că s-au vândut în dor de ducă și vodă și cei dregători,
Credința-n neam și-n cele sfinte, e-n zurgălăii de arginți,
Blestemul din A pocalipsă înjurătură sore părinți. 
Ce-am mai avea în Legea Lumii, popor bastard de Dumnezeu?
Doar limba noastră caa bâtrână, suspinul traiului cel greu.
Deși otrăvuri bat văzduhul, bucătăriile la fel
Și fii noștrii se îngrașă, puțină minte și mult gel.

sâmbătă, 15 septembrie 2018

                            Ultimul samurai.
    Sau ultima saramură umnă care dă socoteală pentru imbecilitatea și lipsa de caracter.Baronii P.S.D care doi ani î-au ținut isonul, l-u adulat și aplaudat, l-au ținut cu droguri în viață pe Liviu Nicolae Dragnea, pentru a ieși din marasmul trădării naționale îi pregătesc rugul. Rnorm de mulți hoți și mafioți, penali de serviciu și un singur vinovat. Poate cineva garanta că liderii P.S.D. nu știau de manevrele oculte rusești puse în cauză de consilierii evrei, ca să nu le spun altcumva, pentru slăbirea economică, politică, juridică, educațională și în sănătate a României, pentru scoaterea ei din parcursul Euro-Atlantic. 
     A face o paralelă înre trădarea ui Ceușescu de către fideli și a lui Dragnea de mafioți presupune o inepție. Ceaușescu a fost trădat de propria lui nomenclatură care nu mai suporta austeritatea când avea saltelele pline de bani și nu se puteau destrăbăla. Când aveau access la conturile băncilor și averile intrprinderilor și nu se puteau îmbogăți. Prin împușcarea lui Ceaușescu s-a dat liber la jefuirea Avuției Naționale și de către potentații interni și de către verii lor din străinătate. Nu a existat națiune sa stat care să nu fi venit la prădat în România. S.U.A., Germania, Franța, Olanda, Rusia, Turcia și mamelucii din Orientul Apropiat care să nu fi tăiat felii din slănina poporului român. Ba și Coreeanii.
      Ei acum situația se schimbă. Mazilirea lui Dragnea ăi găsește pe nemulțumiți în plină criză financiară. În sărăcie bugetară. Ce speră să mai mulgă mafioții politici? Mai ales că ruperea lui Dragnea de ațele influenței rusești nu va maiaduce nici plăți interlope din partea de Est a Europei. Va fi o bîtaie pe ciolan de neimaginat și vom vedea protipendada de azi boschetărind pe gardurile rușinii. Averile, palatele, vilele, beizadelele costă zilnic o avere. Cu cât bandiții de acum se încăpățâhează sp rămână în țară, cu atât vor sucomba mai repede în sărăcie. Tă-ați-o fraților ăn străinătate cu ce mai aveși că acolo vă așteaptă frații pe care i-ați gazat și bătut! 

vineri, 14 septembrie 2018

                 Democrația.
    Demorația este o marotă. De un subiectivism inimaginabil prin care vulgul își face mendrele inumane. În numele democrației s-au produs războaie, crime împotriva unanității și escrocherii dictatoriale mafiote. Democrația presupune egalitatea și fraternitatea între oameni.Și vedem că nicăieri pe acestă planetă oamenii nu sunt egali ăntere ei. Ba dimpotrivă, oamenii de treabă sun schingiuți de derbedei politici și cei deviați mental. dacă iei prețul democrației accepți că banul ochiul diavolului face și desface drepturile omului. 
        Democrația cere supremația logicii și moralei umane asupra devierilor comportamentale ale animalului di om. La originea ei în Agora democrația cerea celeritatea aristrocrației în îndrumarea maselor. Și nicidecum amestecul animalic al maselor în viața cetății. Rasă două milenii de pe frontispiciul istoriei,democrația a venit în altă grăsime puturoasă.Democratic Hitler a pus mâna pe Germania și a incitat la omorârea a milioane de oameni ne arieni. Democratic Stalin a executat sute de mii de intelectuali de marcă și ofișeri pentru a ridica prostia a rang de virtute.  Democratic au fost executate State întregi ca Vietnam, Coreea, Irak, Afganistan, Libia și Siria. Care e diferența între teoria raselor lui Hitler și teoria oporelor care pot fi exterminate a Secretariatului S.U.A.? Tot democrație.
       Democratic a ajuns împărat Putin, Dictator Erdogan și dobitoc Donald Tramp.
       Una din prevederile democrașiei afirmă libertatea individului. Libertate distorsionată lamentabil, pentru că în toate democrațiile se presează pe libertatea infractorilor și pușcăriașilor, a traficanților de droguri și carne vie, a deviaților psihic privind relașiile sexuale și a pecinginiilor de pe corpul uan global lăsat de Dumnezu ca ființă ațională care să stăpânească Pământul  Nici măcar aleșii Domnului nu fac nimic pentru stăvilirea lucrării Diavolulu.

joi, 13 septembrie 2018

                       Statul de drept.
     Statul de drept, adică organizarea politică statală bazară pe democrație, justiție umană și drepturile omului se bazează pe distribuția răspunderii dezvoltării sociale și economice a unei Națiuni, pe umerii celor trei puteri. Puterea Legislativă, Puterea executivă și cea Judecătorească. Orice ingerință a unei puteri în afacerile interne a celeilalte este crimă de ”les majestate” și duce la dictatură. 
     Tendințele animalice de junglă, prin care un monstru să bage frica în restul viețoitoarelor se manifestă frecvent pe tot Maoamondul. Chiar și a II-a Democrație autentică după cea Britanică(1642 verus declarația de independență) are în prezent sincope de democrație și stat de drept după modelul absolutist aș celorlalte Puteri Nondiale, Rusiași China. Dacă S.U.A. nu scapă cât mai rapid de sclerozatul Donald Trump riscă un Putin. un Erdogan riscă o deturnare democratică mondială, la îndemâna celor mai mari mafioți financiari și fără empatie populară.
      În toate popoarele lumii se încalcă după modelul Diavolului, în picioare morala creștină sau religioasă, umanitatea. Defrișarea intempestivă a pădurilor de oxigenare Divină, a băgat jivinele în treburile oamenilor.
        Pentru dobitocii care ăn lipsă de creier iau de-a gata propaganda ostilă a slugilor lui Dragnea , nu poți arunca vina pe Claus Iohanis pentru dezastrul început de U.S.L., recte P.S.D. din 2012. E adevărat, Președintele face parte din Puterea execurivă. Cu ce pârghii la un guvern ostil care deține finanțele. Puterea lui efectivă ar sta în C.S.A.T., dar un asemenea mormoloc nu va ajunge niciodată broscoi. Să fi șeful suprem al reprezentării României și al Forțelor armate și să te îngrijorezi, adică să te scarpini în cur când românii sunt supuși la genocid în 10 August 2018, și să n poți face nimic, ăn salvarea țării e o blasfemie. 
         Puterea legislativă a ajuns pe mâna penalilor și forțelor interlope, iar Puterea Judecătorească se bâlbâie și se gudură pe lângă Tiranul suprem pentru sinecuri și facilități de îmbogățire.Într-o  țară normală orice autor de crime împotriva umanitățiiestet arestați și cercetați în cătușe.Numai la noi lașitatea și trădarea justiției înflorește nemernicia. 

miercuri, 12 septembrie 2018

                       Din nou Babilonul.
    Turnul Babilonului care trebuia construit de toaote popoarele înconjurătoare pentru a ajunge la zei S-a dărâmat din neânțelwgeri de limbă. Fiecare cu cără,ida lui, cu piatra lui cu lemnul lui. Pentru orice popor în stare primitivă limba este esențială. După amestecul de populații și lingvistic adus de popoarele migratoare, Popoarele s-au format în alte nuclee de limbă, fizionomie și tradiții în ameastec de interese economice. Au apărut apio națiunile. Bazate în principal pe granițe statle și nu neaparat pe populațiile locuitoare. Spre exemplu Națiunea română a fost conștientizată și făurită pe nucleul daco-valah al păstorilor mioritici din munți, pe românii în tansformare din câmpii. Peste autohtoni au venit valuri de venetici din Balcani, fie pe fliera Fanarioților , fie pe rezuktatele războielor ruso-turcem vânnători de avere care o dată cu vânatul au devenit români. Totuși esența națională română reprezintă 80% din poporul român, iobagi, șerbi și ciobani liberi care au dus greul și supliciile acesyei țări poruncite de străini. Și totuți minoritatea ne stăpânește. 
   Referitor a răscoalele imbecile din Catalonia, revîrsarea vulgului plătit și manevrat de forșe străine cu profit imediat, să facem o radiogtafie a populațiilor care se exprimă ca turmă babilonică. Catalonii reprezintă 45% din populația acestei regini. În rest locuitorii sunt spanioli, imigranți de toate naționlitîțile și mai ales, ca și la noi alogeni bogași care au interese , altele decât ale catalonilor. 
   Nimic nou sub soare. Și S.U.A. proclamî ăn van Națiunea Americană pentru că și acest teritoriu este un Babilon de populații și nu o uniune de popoare. Mai ales nu un singur popor. Apocalipsa prevede nu numai loviturile divine ci și atrocitățile între oameni indiferent de părinți și copii, frați și surori, animalizarea gîndirii. Vom alunge de unde am plecat, Planeta maimuțelor. Exceptând nucleu științific al Planetei dar și el poate fin anihilat de prostia mondială. 

marți, 11 septembrie 2018

                            Ticăloșia.
Cum poți să definești ticăloșia? Decât antagonism cu omenia!
Cuvântul strămoșesc născut din glie, pământul notru milostiv să fie.
Un ticcălos pe vorba românească e fiu de Drac cu inimă de iască.
Un ticălos, bastard de cumetrie își bate joc de cioareci și de ie,
Adică și de mamă și de tată și de copiii zămisliți cu plată.
Un ticălos nu are țară și nici neam, în pom e veșnic putrezitul ram,
Iar boala lui nu are vindecare, se vede dictator de urticare.
Adică se mănâncă fără rost, orgoliul său cu e invectiv de prost.
Ticăloșia ține buruiana, în holda care ne aduce hrana.
Ciulinii nu dau roade, doar există, făcând din viață o fereastră tristă.
De șapte mii de ani ne știm strămoși, abia acum simțit-am ticășloșii.
Ei nu-s români și n-au substratde brazdă, doar venetici ce țin în mână bardă,
Călăi ai unui neam cu omenie, distrug o Prea-sfințită Românie.

luni, 10 septembrie 2018

                    AUTO-LOVITURA DE STAT.
         Gura păcătosului adevăr grăiește. Ce nu se spune la posturile de televiziune, ori din frică ori din lașitate este faptul că România este sub zodia nefastă a unor complicități, uneori criminale între șefii Instituțiilor de Siguranță Nașională. Procuratura o dă din colț în colț, S.R.I. nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase. Ministerul de interne ămplicat până în gît ăn genocidul din 10 August a pus batista pe țambal ca să nu=ți supere șefii politici. 
        Pntru cei cu o brumă de glagorie, deținători de informații și judecată ce s-a întâmplat pe 10 August a fost clar o încercare de lovitură de stat de tip Erdogan. Dar nu poți să aczi suta de mii de demonstranți că au asaltat instituțiile Statului. Cu ce? Cu vuvuzele și pancarte? Și ce să atace? O clădire goală, Palatul Victoria cu toți minitrii și tot personalul în concediu. Ăn acea zi ăn clădire nu se afla nici măcar o femeie de serviciu. Doar o compane de jandarmi cu mitraliere și cartuș pe țeavă. Nici Carmen dan nu se afa în biroul său. 
        Dar Dragnea are parțial dreptate. Au fost trei grupuri paramilitare din care unul plătit din străinătate de Patforniuc și Putin. Două autare cu tacheți, adică vre-o 80 de ăndivizi cu mușchi și fără creier. Al doilea grup paramilitar a fost alcătuit de consilierii lui Dragnea din bodigarzii interlopilor. Unii din ei au și fost echipați în jandarmi ca să bată. Ultimul grup a fost alcătuit din polițiști și jandarm care să se fofileze în mulțime și să incite la violențe. Numai că toți acști paramilitari purtau tricoaie P.S.D.
         Se vede că sfătuitorii și consilierii lui Dragnea, inclusiv trădătoruș de Coldea habar nu au de specificul și psihologia poporului român. Ei au crezut că și românii se poartă ca evreii sau turcii și iau în iureș dușmanii. Pas! Mămpliga nu explodează! Nici la revoluție n-a exlodat de facto ci s-a lăsat purtată de propaganda și manipularea sovietică.
          Dar niciodată în istoria sa România nu a avut parte e atâta trădare din partea jigodiilor care sunt mândri cî sunt români! 
        

vineri, 7 septembrie 2018

                     Vine o vreme...
Vine o vreme-a neputinței când aduni din urmă gânduri,
Și visezi nemărginirea în sicriu de ptru scânduri.
Vine-o vreme ce socoate ce-a rămas în duh din tine,
De-ai fost om sau lighioană într-o viață cu rușine.
Te usuci în lutulgalben, spiritul plutește-n nori
Și se duce mai departe printre stele printre sori.
Dacă e golit din fașă și-n trăirile de-apoi,
N-are zborul măreției și rămâne doar noroi.