Vorbind de fiinţe raţuionale, putem accepta existenţa acestora în intervalul fiecărui ciclu glacial. fiecare generaţie de gânditori au adus prejudicii planetei, fie că erau pţmânteni sau poposiţi din alte sisteme solare. Dovadă stau marile defrişări din zonele ecuatoriale sau tropicale cum ar fi marile deşerturi, preeria nord americană, pampasul sau stepa rusă. Este greu de presupus că un paradis vegetal care a invadat uscatul în erele vechi poate cheli de la sine. De fapt epoca naterii şi devenirii omenirii ca entitate inteligentă durează doar de 20.000 de ani. Câte asemenea cicluri or fi fost?
       Ţăranul român, în ţundra şi cu cuţma dacică, cu doinele şi sfătoşenia lui este în prezent pe cale de dispariţie, colaps social care va atrage şi dispariţia entităţii româneşti.Născut, crescut şi maturizat în epoca comunistă, am asisitat personal la degradarea tradiţiilor şi moralei de bun simţ a clasei ţărăneşti.
        Am început să depriind viaţa responsabilă a mediului sătesc, încă de la 5-6 ani  când, de la al doilea cântat al cocoşului, eram trezit de cei bătrâni care plecau la munca câmpului. Trebuia să dau vaca la ciurdă, să dau mâncare la păsări şi să mă gospodăresc singur până seara. şi ceilalţi copii din sat împărtăşeau aceeaşi soartă, dar totul era făcut cu bucurie şi responsabilitate. La 9 ani am muncit pentru prima dată pe bani la G.A.S. pentru a-mi putea cumpăra o trusă de traforaj. Văzând că merge praşila, mama a început să mă ia şi la sapă la G.A.C. Fiecare vacanţă era destinată muncii. Praşilă mecanică cu cai, lucrări pe combină, lucrări la vie, livadă şi pădure. Cu toate acestea aveam timp şi de citit, de joacă, de hoinăreală pe dealuri şi prin păduri după fragi sau ciuperci. grădina de zarzavat era obligaţia mea. Toţi copiii eram harnici, cunoscători în ale agriculturii şi creşterea animalelor şi foarte inventivi. Ne lucram singuri mijloacele de joacă, de la cercul cu sârmă, la praştii şi puşti de soc cu câlţi, tălpici de dat pe gheaţă, la care le ziceam cotoci, pentru că patinele erau mâţe, şi chiar sănii şi schiuri. Indiferent de anotimp, ne găseam timp pentru tot felul de activităţi distractive, dar nu ne plăcea să stăm degeaba nici o clipită. Nu leneveam, nu pierdeam timpul cu contemplări inutile. Odată cu industrializarea socialistă satul a ănceput să decadă, nu din punct de vedere material ci în fiinţa sufletului ţărănesc. Pe hotare au rămas bătrânii, tinerii au plecat la oraş, lăsând în sat bunul simţ, ruşinea părintească şi respectul. Astfel am dobândit o clasă matură de ţărani dezrădăcinaţi şi de orăşeni superficiali care a făcut aşazisa revoluţie. Un torent de rupere de nori  care adună de pe versanţi, toate gunoaiele şi le vânzoleşte în fruntea apelor tulburi. El nu se mai limpezeşte ci lasă în urma lui doar o vale umedă care apoi se usucă. E greu să mai credem că vom redeveni oameni de omenie. Mă uit cu durere în suflet la copiii şi generaţia tânără de azi, care se rupe tot mai mult de natură, de cunoştinţele necesare priceperii şi ocrotirii acesteia. Înfrăţiţi cu facilităţile electronicului, copiii nu mai citesc, nu mai au legătură cu literatura şi istoria neamului românesc.Tinerii devin din ce în ce mai insolenţi în progresie cu lipsa de cultură şi de educaţie. Totul e să minţi, să furi, să păcăleţti să agresezi în folos personal, luând ca exemplu protipendada poitico-administrativă creată de torentul revoluţiei şi injectată cu virusurile globalizării mondiale.
         Viitorrul noţiunilor de român şi românesc este incert şi sumbru. Este normal ca cei cu un univers de  gândire limitat, ănchistat să nu fie de acord cu mine.

               Să continuăm să vorbim ţărăneşte despre fiinţa raţională om. Pe majoritatea oamenilor, datorită devenirii evoluţioniste, îi încearcă pornile animalice în funcţie de ce şi câtă educaţie morală ţi de bun simţ, a primit în copilărie şi pe parcursul vieţii. Dacă vrei să cunoşti năravul unui om, îmbată-l până la stadiul de inhibare şi vei vedea animalul din el sau calmul vesel al omului adevărat. indiferent de gena strămoşească sau de şcolarizarea făcută, neomul din om va răbufni odată. Conştientizarea altrruismului, a grijii aproapelui, nu se poate manifesta decât la oamenii dotaţi cu dumnezeire. Şi aceştia pot greşi, dar fără conscinţe dramatice.
              Ca să înţelegem devenirea noastră, proponderent în răutate, ranchjună,duşmănie şi uneori spre crimă, trebuie să vedem esenţa genezei vieţii. Cartea cărţilor, Biblia, ilustrează esenţial şi fără echivoc că viaţa se dezvoltă, se multiplică şi se perfecţionează din devorarea organismelor slabe de către cele puternice.Pilda referitoare la uciderea lui Abel de către Cain, nu ne duce cu gândul că suntem urmaşii unui criminal, ci la primul pas spre viaţă. Întâia celulă vie pentru a se înmulţi, s-a divizat. Jumătatea puternică a devorat jumătatea slabă, devenind mai puternică. Următoarele divizări simple sau multiple au urmat acelaş ritual. Când înmulţire a devenit sexuată, când celulele au creat organisme, devorarea organismului slab sau bolnev de către cel mai puternic a devenit regula vieţii. Deci să nu ne mirăm că noi, oamenii, chintesenţa evoluţiei vieţii pe pământ, suntem dispuşi să ucidem nu numai animale dar şi oameni, în mod direct sau prin intermediul armelor. Nici o raţiune nu justifică genocide în idee politică şi economică, dar aşa am fost creaţi sau am evoluat, cu un procent majoritar de răutate, de diavolesc.
           Revenind pe pământul patriei, ceea ce mă intrigă cel mai mult este decăderea esenţei ţărăneşti, recte  a sufletului daco-român şi mai recent ortodox a poporului român. Este adevărat că vecuri ţi chiar milenii am băjenit prin munţi şi păduri din cauza jefuitorilor de tot felul, am plecat capul ca sabia să nu-l taie, am întors şi celălalt obraz ca să fie pălmuit, dar în zilele noastre, duhul pământului românesc, omenia, etosul şi frumuseţea sufletului autohton, în loc să exulte se depreciază continuu. Cine-i de vină? Aceleaşi hoarde străine, care simţind slîbiciunile bunătăţii ne devorrează viaţa. Noi românii suntem ierbivorele Europei şi e normal ca felinele şi răpitorii de pretutindeni să-şi ia hrana dintre noi.
         De aceea spun că demnitatea ţărănescă a românilor este temelia existenţei şi viitorului nostru. Ţăranul român, talpa ţării, a fost  secole de-a rândul inconştient de menirea sa, dar conştiinţa colectivă a acestei demnităţi, boierimea română şi nobilimea nemeşescă au ţinut totuşi sus, stegul ţării. Ţăranii noştri au început să capete demnitate începând cu mijlocul secolului al XIX-lea şi mai ales după reformele primului domnitor pământen, Cuza Vodă. Între timp, ţăranii şi-au pierdut boierii iar orânduirea burgheză a adus răpitori din toate colţurile lumii care ne-au îngenunchit şi jefuit din nou. Între cele două Războaie mondiale, ţărănimea română a atins apogeul demnităţii sale. Întregirea ţării a adus cu sine şi întregirea sufletului românec. Ţăranul era stăpân pe pământul său, sau în relaţii amiabile cu moşierii, îşi dă copiii la şcoală inundând viaţa ţării cu intelectuali de mare marcă, de os ţărănesc. Sufletul românismului se părea că nu se va mai perima niciodată. Dar omul este sub vremuri şi nu deasupra lor! Avenit comunismul adus nu de dorinţa ţăranului român ci de invazia sovietică. Din nou ne-am umplut de venetici poruncitori şi aam urcat vulgul la putere. Nu vi se pare că trăim, în prezent aceleaşi regii de donare de sânge, organe, ape şi păduri, bogăţiile pîmântului, aerul cerului, către străinii puternici ai noii ordine mondiale. Benefic este că în această situaţie nu mai apare ţăranul român, nu mai poate fi învinuit, pentru că el nnu mai există ca ţăran. A fost adus în situaţia de asistat social, de cerşetor şi chjar hoţ, de democraţia noastră originală. Interesant că cei care le-au falicitat decăderea spre analfabetism şi promiscuitate sunt în mare majoritate cu ADN non românesc, iar cei care îi ajută sunt scursuri de originme autohtonă, cu sau fără gena iobăgismului secular.

Pagini de filozofie ţărănească

        Nu ştiu alţii cum sunt dar eu m-am născut ţăran şi cu toate şcolile absolvite,am rămas până la bătrâneţe cu gustul pământului şi miresmele verdeţii în sânge. Mă uit la copiii din ziua de azi şi nu mai văd nimic natural, nimic existenţial, în sennsul simbiozei cu viul, fie el vegetal sau animal şi de ce nnu mineral. Esenţa filozofiei ţărăneşti constă în sitagma "pământul e viu" şi dacă e viu, gândeşte! În infinitatea minerală a planetei noastre s-au aciuat o infinitate de celule vii. Luată deci, în ansamblu planeta Pământ este o fiinţă vie, deci dispune de inteligenţă. A dovedit-o de fiecare dată când s-a scuturat de ficare dată, de prădătorii care îi periclitau existenţa, dinozauri şi alte generaţii neştiute de fiinţe devoratoare. Se pare că şi omenirii care în inconştienţa ei sufocă planeta, îi va veni rândul la dispariţie, din păcate, înainte de a-şi îndeplini menirea de a roi în Univers pentru răspândirea de ştiinţă şi conştiinţă. Acesta a fost voinţa Dumnezeului nostru, indiferent de modalităţile în care comunităţile umane L-au venerat, indiferent de religii.
      Ceea ce nu vrem, noi oamenii, să înţelegem, este ipostaza pentru care am fost creaţi. Atât teoria creaţionistă cât şi cea evoluţionistă au  în esenţă acelaşi adevăr. Omul a fost creat, într-o secundă, în şapte zile sau în milenii, având în vedere infinitatea timpului, compresia şi decompresia lui. Esenţial este că, omul a devenit om prin dobândirea de conştiinţă, de duh sfânt, sau de spirit celest. Indiferent de cum s-a creat conştiinţa, aceasta s-a instalat într-un creer pe care îl putem compara cu un calculator biologic de infinite posibilităţi, a cărui enegie, la vremea respectivă nu putea fi asigurată decât de un metabolism animal. De aceea existenţa umană se împarte în două entităţi existenţaliale, trupul cu instinctele sale animalice şi conţtinţa cu restricţiile ei morale. În trupul omului se dă permanent o luptă între lucrarea Diavolului şi cea a lui Dumnezeu.
       Nenorocirea omenirii vine de la disiparea prin inconştienţa suprapopulării planetei, prin consumarea resurselor ei în acţiuni inconştiente ale poftelor umane, a cuantumului de conţtiinţă vie a planetei. Epuizăm în consum inutil zestrea de viaţă şi inteligenţă a planetei, care deocamdată este doar o oază de viaţă în Univers.Ne aducem Apocalipsa prin propriile noastre fapte. Cum buruienile bat culturile utile fără intervenţia agricultorului aşa buruienile umane vor covârşi adevăratele fiinţe ale lui Dumnezeu, fără o iminentă intervenţie divină. Oare va veni?
                                         Va urma.

Poezii