Una dintre cauzele situaţiei deplorabile a societăţii româneşti de acum, tratată cu superficialitate de purtătorii de opinii din toate mediile care produc bule sau clăbuci o constituie simbioza între educaţie şi politica de cadre, sau mai nou, managementul resurselor umane a forţelor politice doritoare de putere.
         Cea care îmbolnăveşte drastic organismul progesului social este desigur politica de cadre, criteriile de selectare şi promovare a valorilor sau de ce nu a nonvalorilor. În orice proces natural în comunităţile necuvântătoare, indivizii cei mai puternici şi mai vitali se impun de la sine. Şi în unele comunităţi umane, liderii se impun prin vigoare, competenţă şi curaj. Nu este cazul la noi. Pe timpul dictaturii comuniste au fost impuşi în coducere oameni de factură intelectuală dezolantă, pe principiul sărac, curat şi devotat. Cu toate acestea nici comuniştii nu s-au atins de osatura educaţională a ţării. Au fost toleraţi intelectualii de marcă, producători de valori umane şi materiale, profesori, dascăli şi ingineri şi îndepărtată intelectualitatea politică.Aşa s-a ajuns la un buum intelectual al anilor 60-70 printr-o educaţie riguroasă în familie şcoală şi armată. Când protipendada, burghezia socialistă, provenită din oameni de slabă factură de caracter a început să-şi impună şi să-şi promoveze beizadele,  educaţia, şcoala au luat-o razna. Procesul educaţional postdecembrist a încăput pe mâna fabricanţilor de diplomeşi a mafiei profitoare a vechilor structuri de partid şi de represiune politică. Capitalismul de cumetrie a bulversat total şi aproape iremediabil valorile umane. Oportunişti, şmecheri, furi, escroci au pătrăţit şi mânjit blazonul poporului nostru, specific românesc dar nu prea departe de democraţiile mafiote de la care ne-am inspirat. Dacă am fi continuat cu bun simţ al unei educaţii de valoare socială, religioasă, familială şi şcolară, am fi putut, cu ceea ce ne-au lăsat bunicii şi părinţii noştri după 50 de ani de "hei-rup!", de sacrificii şi lipsuri, de îndârjire revoluţionară, să menţinem o ţară liberă şi independentă, fără datorii, cu posibilităţi de progres nebănuite. Dar putera a fost confiscată, cu sprijinul oficinelor stăine, ameninţate de recesiune, de către marionetele acestora, picmeii minicniciei umane.
          Adio valoare, adio respect, adio bun simţ, adio pricepere şi hărnicie adio viitor luminos!
           Fiecare partid politic ţi-a scos la soare, noroioşii noroiului românesc şi a celui ale altor etnii.