Ţara
Pentru a pricepe cum merg lucrurile în natură, să comparăm corpul ţării, al naţiunii cu corpul uman. Ce are acum România? Un sistem osos plin de osteoporoză, adică o infastructură rutieră şi feroviară la pământ. Un sistem circulator în leucemie acută, adică sistemul energetic, de combustibili şi gaze, privatizat în dauna sănătăţii naţionale, un sistem muschiulos, de autoapărare atrofiat, prin lipsa armatei naţionale şi a educaţiei patriotice. Însă cel mai afectat este sistemul nervos. Creierul naţiunii este subliminal. Conducătorii sunt infestaţi de egoism, lăcomie, practic parazitimism animalic, circulaţia informaţiei neuronice are terminale putrede în analfabetism, sărăcie, prostie şi delicvenţă. Circ şi pâine. Pâine mai puţină dar circ cât cuprinde!
În noua ordine mondială această ţară numită România nu mai are şanse. Peste cinci la zece ani Uniunea Europeană se va destrăma şi fiecare naţiune se va închista în propria carapace. Cele care nu vor avea resurse proprii vor suvomba. În maxim cinci ani România, deşi are suficiente resurse intrinseci va simţi un dezastru social până la flămânzire totală şi dispariţie umană.
Am putea ieşi dintr-o asemenea previziune sumbră dacă vom pricepe şi vom acţiona pentru însănătoşirea organismului natural numit România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu