Dor
 Dorule, învaţă-mi pasul, pe ce căi să calce prundul,
 Din ce zori să-mi cuget glasul, sensul vieţii-mbrăţişându-l.
 Din ce soare în amurguri sî-mi pun inimii văpaie,
 Din ce vreasc, a căror scânduri să-nteţesc o vâlvâtaie?
 Cu ce apă, din ce mări să-mi sting dorul de ispită,
 Din ce iz de depărtări, să-mi strâng firea risipită?
 Din ce mină, din ce munte, să-mi împodobesc cuptinsul,
 Cu ce cută de pe frunte să-mi fac, să trăiesc cu dinadinsul?
 Floarea brună-a fericiri, din poiana căutării,
 să-mi dea forţă rătăcirii, spre un nor din colţul zării.