Munţii

     Ne răguşeşte doina în caval, în munţii dezgoliţi complet de toamne,

     Ne rătăcim ca oile-n aval. Îţi mai aduni vre-odată turma, Doamne?

     Ne pierdem în credinţe îmbâcsite de vânturi pustiind miros de zgură,

     Curg munţii în noroaie nesfârşite, în văi cu aur măcinând cianură.

     Doar munţii ne-au rămas, fiind de piatră, în oase moi românii se topesc,

     Zamolxe, în adâncuri, arde-n vatră şi Dumnezeii-n ceeruri ne cerşesc.

     Nu mai avem nici strop de omenie, ne duşmănim de dragul celor răi,

     Popor pierdut în crezuri de prostie.Din munţi am coborât mocirla-n văi!

      Pe şesuri ne cresc racili, colilie şi în câmpii turbează boi şi vaci, 

      În rugăciuni cad stelele mâniei. Nu suntem nu vom fi de-a pururi daci!