Şefia nenoroceşte România!

     Dacă doi români sapă o groapă, unul trebuie să fie şef. Într-un atelier este un şef şi cel puţin doi şefi adjuncţi. Nu există societate de stat să nu aibă cel puţin trei directori pe lângă cel mare. În administraţia  publică şi în ministere te împiedici la tot pasul de şefi. Lucrătorii sunt peste tot în minoritate. Cum şefu-i şef şi-n pielea goală, în antiteză, dacă şeful e cu ştaif, adică, bine îmbrăcat, este inadmisibil ca acesta să muncească, pentru  a nu se murdări. Deci şeful aspectează şi avizează producerea bunurilor, iar dacă acestea sunt rebuturi, nu răspunde. El caută doar vinovaţi.

      Meteahna şefiei fără pricepere şi fără răspundera devenit boală politică ne urmăreşte camm din ultimii ani ai dictaturii Ceauşiste, când cei  care au construit cu minte şi sudoare obiectivele Societăţii Socialiste s-au trezit călăriţi mereu de nulităţile comuniste cu "Ştefan Gheorghiu" sau din nomenclatura cumetriei comuniste. Tractorişti şi ospătari au ajuns directori de intreprinderi de specific deosebit. Şefii nu trebuiau să gîndească sau să creeze. doar să semneze şi să supravegheze punerea în practică a politicii P.C.R. Lehamitea specialiştilor care se vedeau mereu daţi la fund, a început să surpe mitul Societăţii Socialiste Multirateral-Dezvoltate. A căzut Ceuşescu iar boala şefiei pe seama eludării legilor şi bunului simţ a devenit o afcere politică.

     Se fac alegeri, se aleg deputaţi şi senatori se numesc miniştrii pe post de şefi, care la rândul lor numesc alţi şefi şi te întrebi cine mai gândeşte şi mai munceşte în aceeastă ţară. Primul ministru trebuie să fie cel mai harnic şi muncitor din ţară! Ne întrebăm când citeşte, cînd gâmdeşte, când produce strategii sau tactici de funcţionare a statului dacă de dimineaţa până seara e la televiziuni sau pe cărări interne şi externe. Napoleon dormea cinci ore pe noapte, studia,campanii asculta sfaturi, conducea campanii militare şi se îngrijea de economia Franţei. Ponta nu ştie, nu citeşte, îşi dă cu părerea, după ureche, sfătuitorii lui sunt de tot râsul şi vrem să construim viitorul copiilor noştri, cu şefi,  peste şefi care nici usturoi nu mănâncă nici gura nu le miroase. Oricum viaţa merge înainte şi prostimea va deveni mai multă prostime, până ne adună grebla lui Dumnezeu, frunze veştede.