Avocații diavolului.

    Dacă ceva nu merge în societățile umane și aduce liberul arbitru între semeni, total în afara legilor Dumnezeiești, acel ceva este lucrătura diavolului și anume instituția avocaturii. Avocații nu au credință, nu au bun simț și mustrări de conștiință, prin sângele lor curge doar aurul banilor, iar inima este de cyborg. Mintea,Duhul dat de Dumnezeu.e o conglomerație de C.I.P.-uri.

      O lume întreagă vede un criminal, un tâlhar, un hoț, un bandit și îl catalogheani trebuie să prevalezează ca atare, când din fundurile Iadului apare un avocat care spune că e nevinovat. Nu numai că spune, dar trage de toate sforile clopotelor de vreme rea, unge toate osiile ruginite ale justiției pentru a fi împotriva lucrurilor lumești așezate pe conviețuirea Providențială.

      Prezumția de nevinovăție, această gogoriță modernă a albirii conștiințelor, aduce munți de bani în teșcherelele celor necinstiți și hulpavi. Normal, chiar la mintea unui copil de trei ani, primează prezumția de vinovăție. Acesta, spre deosebire de adulți, conștientizează boacăna făcută și-și așteaptă spășit pedeapsa. oare în lumea oamenilor mari nu poate funcționa principiul vinovăției directe și organele de coerciție trebuie permanent timorate de liote de avocați și politicieni iresponsabili.

      Cel care face o faptă reprobabilă o face de mână cu avocatul, sau acesta îi suflă la ureche: ”omoară, jefuiește, fură, înșală!” De ce dacă face fapta singur, pentru că așa l-a dus mintea, infractorul nu stă singur în fața judecătorului? De ce are nevoie de avocat? Dacă e prost și nu știe să vorbească, cum a știut să calce pe bec? Un proverb spune că ”fiecare pasăre pre limba ei piere”! Și atunci de ce să piară pe limba altuia, sau să se salveze pe ciripitul avocățesc, cu sunetul arginților lui Iuda?

      Mare e mizeria Ta, Doamne! Nu mai aduci o dată Potopul ca să faci alți oameni, fără trup de animal?