Om bun.

   Ai plânsul milei pe sub pleoape, te prinde dorul de aproape, ai tremur sincer pe obraz, când altul cade în necaz, îți pasă de-un copil flămând, ai visul, vis și gândul, gând?

    Te-nfiorezi de -un colț de cer, un crâng împodobit de ger, un pârâiaș prin mușchi, zglobiu, nisipul marelui pustiu, citești în cărți ținând în tine, suspinul paginii divine?

     Te mulțumești cu fericirea puținului ce ține firea, nu vrei palate si avere, te-nfrupți din  propria-ți putere, de-a fi doar om cu simț uman, rupt de-animalicul Satan?

      Ai mângâia cu gânduri bune, dușmanul care te răpune, ai alunga din glas blestemul, când răii îți mânjesc totemul, ai da ofrandă de la tine, ca cel sărac s-o ducă bine?

       Te doare-adânc lumea-n pieire, te mai gândești la  nemurire, îți place soarta cum o fi, dar fericirea prin copii, dar liniștea când din mormânt, trimiți spre stele un duh sfânt?