Mintea de pe urmă

De-am asculta ce-au spus strămoșii, am duce  mintea de pe urmă,

N-am da cu capu-n grinda ușii când pragul, jos, picioru-l scurmă.

De-am ști ce vine, dinainte, am evita necazuri mari,

Dar ne petrece indolența, de-am fi umili, de-am fi samsari.

Și las-că trece fluxul vremii peste necoaptele dorințe,

Ne lamentăm când vrerea noastră se împletește în sentințe.

E greu ca în destrăbălarea acestei lumi de umilință

Să fi doar om, când se cultivă doar câmpuri mari de necuviință.

De ce na-i fi-n filonul care răstoarnă reguli și precepte,

De ce doar tu să lupți aiurea în făurirea lumii drepte?

Când patul cald ce ți-l oferă și lenea și neomenia,

Te face și baron și lider, ce rost mai are România?