Mitică, Mitică, fă lampa mai mică!
Nu mă pronunț asupra necazurilor Trustului Intact, deși mă zgârie pe creier de mai mult de doi ani. mă uimește inocența presei de investigații privind urma banilor și răul produs, nu numai în mânăriile politico-mafiote, sigur neeconomice, din care samsarii se umflă de bani. Criza Antenelor scoate la lumină măgăriile de hulpavi mafioți ale celor care au acces și semnătură la un obiectiv de interes național.
Toată lumea știe că din 1998, nici un țăran sau om de rând din România nu a mai văzut un meci din Liga lui Mitică. S-a retezat dreptul la informație pentru cei săraci pentru a se crea un monopol R.C.S.R.D.S. și al Antenei 1, pe toate transmisiile meciurilor din Campionatul intern. Cine vroia să vadă meciuri, trebuia să se aboneze, pe sume exagerate la firma agreată de Dumitru Dragomirr. Și oare, degeaba?
Să lipsești 90% din populația țării de una din cele mai puține bucurii, fotbalul, prin aranjamente meschine, pe șpăgi grase, cu dispreț față de toată masa de microbiști săraci, este o crimă.
Dacă nici oblojeala fotbalului nu mai ajută prăpăditului de român din cauza nesimțirii factorilor de decizie în domeniu pentru avere și putere, ce ne mai poate aștepta. O să ni se ia și pâinea și circul. vom plăti și pentru ele ca satrpii României să se scalde în desfătări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu