Răsăritul

Mă uit de pe plajă, miroase a pește, a alge dospite și vin,

Cum valul cuminte abia clipocește și șerpii balauri devin.

Tenebrele nopții învârt vălătucii, pe marea de-un negru pustiu,

Sirene nu cântă, le dorm eunucii și briza-i oftat de muftiu.

Departe în zare tresare-o lumină o geană cu albu-i fior,

Iar linia mării se-ntinde-o colină, spărgând o cocoașă de nor.

Din galbene cețuri pe cer se-nroșește, tiară rotundă de foc

Și globul de aur pe ape plutește, dar parcă, rămâne pe loc.

Ovalul de sânge din apa rotundă, se-ntinde cu vârful spre mal,

Sclipind peste aripi din vârfuri de undă, lumină din plâns de coral.

Apoi dintr-o dată, lumina mă doare, cu lacrimi la ochi în halou,

Prea iute-i aproape, a ei depărtare, un soare răsare din nou.