Viitorul

Când alergăm flămâzi la pâine, nu putem ști ca va fi mâine,

În ere vechi din veșnicie și Marte-a fost planetă vie.

Și-acolo un popor hapsân, a devorat ultimul fân,

A ars păduri, a secat ape și și l-a mâncat pe cel de-aproape.

Te uiți în jur, în lumea largă și vezi termite cu gândire

Ce devorează cu plăcere prezent, trecut și devenire.

Vom dispărea pe mâna noastră și nu avem unde pleca

Când roșie, Planet-albastră, acest Sistem va sucomba.

Cel Mare, ne-a trimis rezervă, planeta Venus înadins, 

Ca erele care urmează să ducă viața-n necuprins.