Vorbe duse

Cei care în lumea asta au cuvântul sfânt de spus,

Sunt înnăbușiți de vorbe de prostimea lui Isus.

Jertfa lui e inutilă când păcatul e virtute

Și neoamenii  profită spunând vrute și nevrute,

Iar analfabetul silnici cască gura să-i asculte.

Din vechime se vorbește să ne ocrotim bătrânii,

Ca din vorba lor cuminte să dăm sens înțeleăciunii,

Dar ce facem cu mânzatul nechezând pe foaia scrisă

Cu atâta pleavă-n creier storcând vorba cea cea proscrisă,

Să producă emulații în îmbălsămate minți, 

De alcool, de buruiană, lepădare de părinți.

Cine mai ascultă astăzi, de morala cumpătată, 

A valorii senectuții,a moșilor de-altă dată?

Apar Zmei, ba nu, Balauri goi în suflet și simțiri, 

Ca să întregească vrerea veritabilei pieiri!