Amintiri din copilărie

Mi-aduc aminte, când copil, uitat de cei ce mă făcură,

Mă învârteam ca într-o șură,

Călcam cărări de deal și hău,

Udam picioarele-n pârău,

Rupeam hățișuri de răsură,

Să înțeleg ce este rău.

Plângeam dorința de părinți, dar ostoiam în blând avânt,

A moșilor, frumos cuvânt,

Ce-și simt în dragoste un rost,

De-a trece zilele de post,

Lăsând urmași pe-acest pământ,

Ei nu mai sunt, dar eu am fost!

Un alt bunic venind din munți, cu traistaplină de alune,

Sosit pentru nepot anume,

Îmi da imboldul de rășină,

Să prind în viață rădăcină,

Și să trăiesc în fapte bune, 

Deochi de bârfă fără vină.