La pescuit

Se leagănă lotca pe valuri ușoare, în jur, clipocește un zvâcnet în șoaptă,

În apele mării pătrunde o noapte cu lungi irizări de prună prea-coaptă.

Se-ntind ondulate ciudatele umbre, cu jocul luminii stropită de stele,

Plutesc în derivă cu firul în apă și mestec gâlceavă-n gândirile mele.

E liniștea mării atât de adâncă, deși vântul cântă o gamă-n surdină,

E clipa eternă când n-ai chef de viață ci doar de plutire-într-un strop de lumină.

Dar noaptea apasă pe umeri de sare și peștele doarme-n adâncuri de jaduri,

Pescuiesc, ca atare, noiane de gânduri, prin viață tai triste, vremelnice vaduri.