Vânzoleală

Unora, ne place viața în tumultul din natură,

Ne-îmbrăcăm în fenomene, cu iubire și cu ură.

Când o fiară te atacă, tinzi să urli ca o fiară,

Să lovești, să dai cu gheara, să iei pușca din cămară.

Dar încet în rațiune, cade liniștea gândirii,

Că nu tu ai făcut legea și instinctele pornirii,

Rostul lumii, rostul firii.

Dacă viscolul te-îneacă și furtuna-ți ia avutul,

Nu blestemul te ajută să revendici începutul,

Ci blândețea existenței într-un tot fără sfârșit,

Nimeni nu primește mită de destin desăvârșit!

A fi om e lucru mare, a gândi dorinți zeiești,

A visa în pas cu timpul, ce ai fost și ce mai ești

E dovadă că gândești!