Boii și vițelul

În ocol, în preerie, pășteau sute de bovine,

Chiar fiind rumegătoare, cu conștiința lor de sine.

Era tribul de elită, împărțit firesc în clanuri,

Unii rupeau iarbă seacă, alții se hrăneau din lanuri.

Toate bagă-n gură  iarbă, crudă, veștedă sau tufe,

Vacile dădeau din coadă și dădeau în mers de fufe,

Taurii se luau în coarne, ca să fie șefi de turmă.

Doar vițeii zburdau veseli, neavând nimic în urmă.

Cei mai mulți și cu gâlceavă se-învârteau pe pajiști boii,

Neavând virilitate mugeau mult, cu glasul oii.

Dar fiind în senectute și cu creier mai plevos,

Hotărăsc într-o prostie, ce e sus și ce e jos.

Au chitit cu hotărâre, dintre turme un vițel,

Nu-i nici bou, nici încă taur și la minte mai nițel

Și l-au uns ca prinț și rege, ca să facă ce vrem noi,

În ocolul plin de jale și de vaci și și de boi.