E Toamnă

E Toamnă-n sufletele noastre, îngrijorarea ne apasă,

Privim sfrijiți la nunți frumoase, într-un dezmăț cotidian,

A celor ce n-au sfinte case și nici reper pe-un meridian.

Cinstim în hoți și curve clare, un adevăr neavenit,

Popor bolnav de judecată, și dor adânc de parvenit.

La noi nu-i om cel ce gândește, nici cel cu dor de Dumnezeu,

Mai bine lenevim prostește, decât să hărnicim din greu!

Ce-i pasă codrului de creangă, stejarului de vâsc crescut,

Când un topor sau drujbă taie, pădurea nostră din trecut.