Sfârșit

La creștet sfârâi-va lumânarea, lumina albă la un drum profund,

Ce se afundă să nu-l vadă zarea, făcându-mă încet, încet, un grund.

În timp ce un puseu de conștiință, un fum de risipire ca un duh,

Va flutura din aripi inocente, ducând gândirea mea către văzduh.

Dacă gândire-ar fi un flux de viu, un joc atomic în imens pustiu,

Aș crede astăzi cât mai sunt în viață, că bunele intenții prind viață

Și după moarte OMUL va vorbi, în faptele făcute de copii.