De câte ori?

De câte ori, eu te-am mințit, ca sevă de rușine,

De câte ori te-am înșelat, să-mi fie mine bine?

De câte ori, eu ți-am promis și Luna dintre stele,

Sau alte daruri fabuloase, în râs, puterii mele?

Măi omule, dacă ești om și n-ai râie în palme,

Ferește-te de-a face rău în scârbă de sudalme.

Oricum viața ta-i un știft, când te întinzi în groapă,

De ce să n-ai un Dumnezeu cu cei ce te adapă,

De ce să crezi că ești făcut din aluaturi fine,

Când n-ai în sângele stătut, decât hâdă rușine.

Nu ai rușine, că alt fel ai prinde nemurirea,

Dând sufletușlui un imbold, de-a crește omenirea!