Lemă

Un Dumnezeu a arătat, în fine, că omu-și face rău și-și face bine,

Acolo unde colcăie prostia, lovește mai învolburat urgia.

Cei ce-au votat în gloată, ca iobagii, și-au destrămat în viscole nădragii.

Să ai boieri mai proști decât maimuța, e joaca din copilărie cu pre-puța.

Și-apoi s-aștepți să vină iarăși alții, să te ridice din nămeții prea înalții,

Să te hrănească și adape de pomană, O! Țară puturoasă, la pomană!

Acum vedem că doar Carpații, desparte țara-n oameni și în alții.

Că țigănia nu ține de rasă, ci de un gospodar în orice casă,

De vulgul ce străbate un popor, supus dictării cozii de topor.

Ne vom trezi vreodată printre sfinți, să nu ne înjurăm cei sfinți părinți,

să ne inunde-n suflet omania, să facem iar un Rai din românia?