Războiul celor două roze.
Dacă cineva ar avea curiozitatea să dea timpul înapoi și să vadă de câte ori am scris despre pohtele magistraților, ei fiind primii îmbogățiți de după revoluție. Sub oblăduirea lor s-au dezlegat băierile pungii cu Avuția Națională pentru îmbogățirea mafioților politici și interlopilor. Bineînțeles cu profit propriu.
Câți oameni cinstiți și onești și-au nenorocit viața prin tribunale pentru dreptul lor legitim, călcat până la urmă în picioare. Câte destine distruse! Astea sunt crime împotriva umanității, când un nesimțit se lăfăie în destrăbălare dând dreptate mai rău ca pe timpul Inchiziției.
Ancorați la interesul politic al celor care au preluat și și-au consolidat puterea într-o rețea securisto-mafiotă fără precedent, judecătorii și procurorii și-au creat propria rețea de forță și influență. De unde dreptate când pentru pofte libidinoase curg banii atât de ușor. Dă-l în măsa de popor.!
Sub presiunea U.E. în ultimii ani justiția a început să funcționeze și să facă cât de cât dreptate. S-a tăiat din aripile corupției și furtului național. N-a fost nevoie decât de doi ani ca criminalilor în verdicte să le crească din nou tuleie. Au venit din nou ai noștri la putere. Păi degeaba procurorii își pun viața în pericol, în luptă cu crima organizată și mafia politică dacă judecătorii sunt ai puterii. Revăd tablouri din anii 50 când judecătorii trimiteau cu nonșalanță la pușcărie intelectualitatea țării și oamenii harnici și cinstiți.
Stalin trăiește!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu