Glumă

Când mă uit în ochii tăi, văd sfiala ancestrală,

Că femeia n-are dreptul de-a avea fior de dor.

Ea nu poate să aleagă un voinic mai de scofală,

Stă să-i pice ce-i dau alții, bust cioplit cu un topor.

De-i urâtă, de-i frumoasă, e gingașă-n suflet lin,

O femeie-i miezul Lumii, dar nu știe cine este.

Vracii au vrăjit-o sclavă umplând viața de venin,

Dând putere în masculul, căpcăunul din poveste

Ce profită mișelește de plăcere și de chin.

De ce fragedă ființă, na-i avea și tu putere,

Să alegi în astă lume, după ochi, după dorință,

Prințul visurilor tale, după suflet nu avere,

Doar, tu ești prințesa vremii și sublima conștiință?