miercuri, 23 iulie 2014

                        Justiție șchioapă!
        Se spune că Justiția este oarbă. De cele mai multe ori surdă. În țările în care s-a creat justiție sute de ani cu rugul, toporul, frânghia și ghilotina. Acele popoare au astăzi în sânge buna cuviință, respectul legii și frica de brațul legii.
        La noi Justiția e și șchioapă. De 25 de ani stă când pe un picior când pe celălalt, pentru liniștea ei și dacă se poate cu umplerea traistei personală. Stăm sub presiunea U.E., pe condiționarea Schengen dar ne învârtim în ”dacă se poate”.
       Justiția românească se află la două capete. Unul al fireștii descendențe din Justiția comunistă intrată în camarila nomenclaturist-securistă pentru acoperirea faptelor eșalonului doi comunist. O frăție obscură și de cumetrie cu emanații noii ordini românești, formată de procurori, judecători și mai ales avocați spurcați de ideologia comunistă anti-credință. Oameni fără Dumnezeu deși se închină ipocrit la toate moaștele.
        Al doilea capăt e la necesitatea impusă de Europa de a se face dreptate. Ce vedem acum? O luptă cu atacuri și reculuri, din care justiția așteaptă momentul Noiembrie. Semnele sunt sumbre. Achitări, N.U.P.-uri amânări de urmăriri penale,, pedepse derizorii. Magistrații noștri așteaptă o minune. Câștigarea președinției de către stânga Euro-Asiatică. Și se declară în așteptare. Îl lasă pe Nicușor Constantinescu să se lăfăie în America, pe Dragnea să mai scoale niște morți la vot, pe Voiculescu să mai pună de o demisie a lui Băsescu, clanul Mondialul să mai scuipe pe legea românească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu