Că toamna....

Că toamna ni se numără bobocii, cei veștejiți de viscole, devreme,

E-o iluzorie părere ancestrală când țara mea sub sărăcie geme.

Cam ce boboci vom număra în minus când banii peste tot sunt datorie,

Când diin nevoi ți lipsuri nu se poate să dăm copiilor copilărie.

Doar îmbibații furtului de țară respiră aer slobod din ofșouri,

În timp ce sărăcimea plânge-n bască și vede viitorul în carouri.