Fobie

Mă înspăimântă scara urcată în spirală

În tunul fără fante și fără balustradă,

Doar piatră sură pusă pe-o gaură ovală

Și semiîntuneric. Sus ochi de cer, butadă.

E-o frică de cădere când n-am sfârșit urcarea

Și soarta prinde tremur în ezitări de pași,

E groaza că viața își va curma cărarea

Și n-am lăsat în lume destul pentru urmași.

E teama celui care își simte soarta-n lume,

Cei ce își poartă burta în loc de creier viu

Nu simt  normal căderea, plutirea lor în glume

Le dă imunitate,  n-au teamă de sicriu.