Ghinionul

Ghinionul anulează un strop mare de speanță

Când un vis, busc te trezește într-o scândură de gard,

Nenorocul care schimbă un voal în simplă zdrență,

Cântecul de vitejie-n mieunatul unui bard.

Ghinionu-i pui de soartă, șanțul care nu-l mai treci

Și-un ocol care lungește drumul scurt de căutare,

Este iz de pestilență în adâncul unui beci,

Șchiopătarea-n mersul slobod care-o simte fiecare.

Ghinionul cât de mare se sfârșește-într-un noroc, 

Mult mai mic, resuscitare spre un suflu de apoi,

Izmenit să târâi pașii în aleator soroc

Și să cauți piatra tare în noianul de noroi.