Morala

Morala e la cei supuși o ceartă, o dojană,

La cei pioși un episod de transă într-o strană.

La filozofi și teologi jucând săraci cu duhul

E-un cod de dogme și de legi spre cerul cât văzduhul.

Era nevoie de un drum, de-o cale a gândirii,

Ca animalele din noi să simtă rostul firii.

Morala-n sentimente vagi, nepătrunzând conștiință,

Dă poftelor haotic vad, dezmăț și neștiință.

Morala noii libetăți încearcă să ne ducă

Spre junglă, spre deșert uman cu dragoste caducă.

Vor face sere pe Pământ când aerul se strică,

Toți bogătașii nesimțiți, înnebuniți de frică.

Iar furnicarul de flămânzi va devora-n neștire

Un habitat Celest, Divin, cu-a Iadului simțire.

Deci Raiul e demult promis cu omenie seacă,

Magnaților ce-n răutăți, morala ne-o îneacă.