Postia nu te scoate din nămeți!

        În copilăie asistam, fără voia mea, din lipsă de alte camere, la dezbaterile din ședințele de partid, Simplii țărani, un învățător, un sanitar, milițianul chiar și preotul puneau la punct acțiuni pentru mai binele satului. A fost un prăpăd, o rupere de nori cu inundații păguboase, de blocaj de nămeți, se discuta și se luau măsuri ca acest lucru să nu se mai repete. Facem dig acolo, șanț sau canal dincolo, punem copaci, schimbăm drumul etc... Fără prea multă carte, fără diplome false și fără pile politice oamenii își făceau treaba pe baza bunului simț cetățenesc.

      Ce avem acum în noua democrație sătească? Primari și consilii locale de tot râsul. Care de care mai analfabet, dar cu nesimțirea puterii furtului și înșelăciunii. Snt aleși de prostimea satului pe principiul, ”nu contează că e prost dar să fie de al nostru”. Sunt primari și de douăzeci de ani și când plouă mai tare, se rup zăgazurile în aceleași locui. Când viscolește se înfundă aceleași ogașe. toată lumea stă la căldură, la adăpost și așteaptă ca necazul să treacă. Pe vremuri locuitorilor bordeielor din sate li se zicea iobagi. Cum să le spunem acum urmașilor lor cu aceleași metehne. Țărani comunitari cu existență subliminală?