M-am recitit...

M-am recitit în poezie, prinos al darului uitării,

Cine mai stă ca să priceapă ce spală valurile mării?

Am învârtit mereu cuvinte din arealul capatin,

Ca să priceapă limba dacă și cel deștept și cel cretin.

Da cine mai citește oare și pune vorbelor accent,

Profesorul uitat de soartă, elevul pururi repetent, 

Infatuați în scriitură, citindu-se mereu pe dânșii,

Sau mari figuri sculptate-n  fildeș, ascunse în frunziș ca pârșii.

Nu simt ideea de unire și dialogul de fumos,

Ci doar orgolii celestine lipsind dorința, de folos.

Oricum în două, trei decenii, româna va muri ca limbă,

Deci în zacuscă de prostie, legea pieirii nu se schimbă.