Oricâte...

Oricâte unde mă-împresoară dintr-un eter impus, hain,

Eu buchisesc litere clare pe foi din fibră de copac

Simțind o fierbințeală-n minte, cu gustul searbăd de tanin,

Cu zgomotul din fibra zilei eu nu prea pot să mă împac.

Nici noaptea nu mă liniștește când ielele ciupesc simțiri,

Din sărăcite, slabe pofte și vise prinse-n somn de mac,

Când îmbătări de neputință strâng mușchii unei nesimțiri,

Cu rostul amețit al Lumii, eu n-am să pot să mă împac.

Eu vreau să fac un foc din iască, scânteia pietrei pe amnar,

Să mă închin voit la stele știind că dincolo de ele,

Viața timpului se-încheagă în insipidul gust de har,

Ce mă va duce spre cenușă sau humă pentru toate cele.