Manechinul vorbitor.
România este țara tuturor posibilităților! Numai în această țară manechinele vorbesc, adică cuvântă, adică spun verzi și uscate. În alte țări manechinele stau frumos în vitrină sau în magazine, mai mult sau mai puțin îmbrăcate, da nu au glas. Din când în când patronul le mișcă o mână sau un picior ca să arate mai bine. Un picior întreg, fără operație de menisc.
Curios este cât de repede se adună microfoanele cioflingăreselor și cioflingarilor, fără scrupule de la toate televiziunile ca să soarbă pe cala undelor prostiile unui manechin vorbitor. Mai apar și cei cu lavalieră la guler care să cace greutatea bolboroselilor unui manechin. Cine a mai văzut manechin lovit de gută la cap care să dea sfaturi și precepte Statului de Drept.
Dacă am fi în evul mediu, aș folosi cu mare plăcere securea lată a călăului ca săi zbor gâtul cu toate împroșcăturile de ghips. În zilele noastre ar trebui un Kalașnikov ca să ciuruiască o minte goală. Un creier de vată pricopsit în tărtăcuță de electrizări accidentale, prin atingeri incoerente trebuie scos din priză.
Cine îl poate scoate din priză pe Tăriceanu? Această primată în scleroză de sinapse trebuie anesteziată chiar dacă libidourile celor cinci neveste îl ridică la rang de ”primă sculă pe basculă”.
Cui îi place mirosul bufnelilor dosnice să-l respire. Lăsați-ne nouă aerul curat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu