Ce vrem noi?
Ce a vrut și Horia în 1784 în proclamația sa. ”Nobili să nu mai fie pe viitor”, adică să nu mai avem baroni, ciocoi și patroni care s-au îmbogățit din bani de la buget, din munca întregului popor. ”Ci fiecare să trăiască din slujba îndeplinită”, deci nu din furt, sinecuri, cumetrii și afaceri mafiote.
”Nobilii să-și părăsească pentru totdeauna moșiile care să fie împărțite țăranilor” În context actual, cei care s-au îmbogățit prea repede prin jaf și putere politică, juridică și administrativă sau de informații. Averile făcute prin fraudă din Avuția Națională să fie redate poporului și investite în dezvoltare economică și nu în catedrale, palate, mașini de lux, iahturi și avioane. Să nu mai fie dezmăț în jignirea omului de rând.
”Să plătească nobilii dări ca și poporul de rând”. Lefurile și pensiile nesimțite ( de care beneficiază în special torționarii comuniști, nomenclaturiștii, generalii și ofițerii de securitate și armată care au ucis în decembrie 1989 și magistrații care i-au protejat), să nu mai fie!
Politica să însemne muncă! Toți conducătorii trebuie să muncească. Să nu mai fie posturi de paraziți sociali. politicianul să fie cerut de popor, nu să se ceară el cocoțat pe gașca lui. Specialistul să fie promovat de specialiștii din tagma lui și nu de politruci. Cei fără carte, cu diplome și doctorate cumpărate să fie dați afară din sistem, nu să hotărască soarta acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu