Năravul din fire n-are lecuire!

     Anton Pan. Filozof arhaic chintesență a universului popular românesc. Stăpânim și nu prea, o limbă veche de 7000 de ani. Filozofia populară a crescut în milenii a-tot cunoașterea vieții într-o complexitate inimaginabilă la nivelul priceperii moderne, rapidă și insuficientă. Nu există neologisme care să prindă chintesența vorbelor vechi, de duh ale acestui popor și a limbii române. Spre exemplu, ce înseamnă ”duh”? Este mai mult decât conștiință. Este suflul vieții într-o ființă rațională. Harul lui Dumnezeu, mai mult sau mai puțin alăptat de rădăcinile cunoașterii.

     Să nu încercăm să ducem în derizoriu cuvântul ”nărav”. Dacă îl traducem neologist într-o superficialitate semantică precară, îl facem arhaism de genul obicei. Nu. Năravul are conotații cosmice sau pământene care se ramifică în existența simbiotică între simțuri și gândire, implicit, acțiune umană. Expeditiv năravul înseamnă preocupări ieșite din morală, dar el poate fi și benefic în preocupări pentru propășirea speciei.

    Cuvântul ”fire”n-are echivalent în limbile moderne. Este chintesența vieții în vâltoarea legilor neescrise sau nepricepute de venetici.

     Simplist, aș spune că proverbul respectiv atacă fără rost mentalitățile dăunătoare ale vieții moderne. Corectarea acestora nu o poate face nici o divinitate atâta timp când omul rămâne semi-animal.

     Vin alegerile locale. Vechii, actualii și viitorii primari își scutură cămările, conturile și alte agoniseli furate sub umbrelă politico-mafiotă pentru momirea alegătorilor. Au prins năravul de nabab care dă puțin și adună mult, după alegeri.

      Nici D.N.A nu-i poate lămuri că viitorul profit electoral este incert. prostul ține la fudulie chiar dacă nu are nimic în țăcălie.