Câetița.

De o cârtiță-ar vedea sfedelind mereu pământul,

Ar gândi și ar visa cine-o protejează. Sfântul!

Dar cum cârrtița nu vede, ori orbete ori sobol,

După cum îi zice lumea, dă din simțul ei sobol.

Ea rămâne în canale sub a rădăcinii strei

Ciugulind la întâmplare râme, viermi și gândăcei.

Vine-apoi neștiutorul, un țăran bătut de minte,

Care caută cu furcoiul un orbete bun,cuminte.

Uite-așa prostia-omoară , taie craca de sub el

Că nu știe că prostia este totuși un mișel!