Ultimul vis.

O țară care mai are

Căprioare

E un colț de rai.

O țară care mai are buhai

În turma de bouri,

Anină alt fel de nouri

Pe cerul neputinței sale.

O doină ce se stinge în cavale.

Un ultim bocet în graiul strămoșesc,

O să vină străinii cu furci ce răscolesc

Ultimul fior de viață adevărată.

Vor lăsa cenușă pe mirifica vatră.

Cenușă pe apropiatul meu mormânt

Lăsându-mi graiul fără cuvânt.

Și peste nu mulți ani se prevestește

Că pruncii nu vor mai gânguri românește.

E bine că mă duc

De aș fi fost un cuc

Să-mi lepăd puii în cuiburi străine

Poate că n-aș fi plâns...după mine!