Vântutri...

Că vine-un vânt din Răsărit, un  Crivăț aspru, bici pe șale, 

Ce ia din cratiță mâncarea și seamănă-n ogradă jale,

Că vine vânt dinspre Apus, cu ploi furtuni și inundații,

Doar vânturile hotărăsc viața, moartea-acestei nații.

Când în vâltoarea de curenți, ne prinde coada de ciclon,

Noi amărâții de iobagi, cântăm al odelor ison.

N-avem vertebre, n-avem simț, n-avem conducători de seamă

Ci doar o ciorbă infesttată cu borș străin de altă zeamă.

Apleacă-te române-n vânt și-apropie prin temenele,

Sfârșitul tău pe-acest Pământ și visul miilor de Iele.

Am scris și am gândit în limba ce în curând o să dispară,

Ovidiu-încătușat în Tomis nu va avea o altă țară.

În valea orbilor notorii și chiorul este Împărat,

Dar simțurile de trăire nu au substrat adeevărat!