Facerea.

Dumnezeu a fost drogat când făcu pe astă Lume,

Omul animal anume învelindu-l în păcat. 

 I-a dat Paradisul vieții într-un colț de Rai, grădină,

Doar Adam și castraveții, cine oare e de vină,

Că un măr cu poama dulce i-a dat Evei un îndemn,

Pe spate ca se culce, rezemată de un lemn.

Cum atunci, pe vremea aia, nu se deslușeau veșminte

Un mascul mânca-l-ar gaia o trăzni pe dinainte

Săvârșind păcatul firii nu cu răget ci-n cuvinte.

Dac-a zămisli urmașii poate naște un păcat,

Eu întreb enoriașii, poate naște un bărbat?
Când i-a alungat din Rai, Dumnezeu le-a zis la fii,
Înmulțiți-vă în crai, pesste munți peste câmpii.
Nu le-a spus să aibă milă, de-al vieții viu izvor,
Ci să prade tot în silă, cu lemn coadă de topor,
Numai astfel om,hienă cu poftirile din burtă
Poate înventa o genă spre-o viață cât mai scurtă.
Că viața-i de furnică, omuleți în Univers,
Veți pieri fără de frică într-un amalgam pervers.