sâmbătă, 25 iunie 2016

                       Și la ei ca și la noi.
         Ne-am lamentat și ne lamentăm în continuare că nu avem o clasă politică eficientă și că poporul nostru este semianalfabet și rupt de morala bun ului simț. Că educația și conștiința maselor se întunecă pe zi ce trece cu conrtibuția elitelor superficiale și egoiste dar și a diferitelor religii care inseminează ocultism și superstiție în mintea celor reduși cu mintea sau lipsiți de posibilitatea emancipării educaționale.
         Brexitul a demonstrat că rata prostiei este universală și destul de crescută. Pauperizarea popoarelor nu numai în sensul sărăciei existențiale dar și celei morale se accentuează pe zi ce trece prin denaturarea intenționată de către masoneria mondială a poftelor de moment, a  deviațiilor existențiale vieții umane naturale. stimularea drogurilor a manifestărilor sexuale deviante, a crimei și exploatării carnale a disprețului pentru viața planetei. O fi o lege obiectivă a existenței umane rarefierea populației care sufocă Planeta dar se pare că legea este subiectivă la îndemâna celor mai proști și needucați lideri mondiali.
      Nu numai noi avem o clasă politică de rahat cu lideri de joasă speță, dar și U.E. se zbate în neputință cub o adunătură de aleși de tot râsul. În țările U.E. alegerile interne dau măsura profitului poliric cu mai multă sau mai puțină corupție. dar toți membri U.E. au trimis prin alegeri de mântuială în Parlamentul European, sinecuriști de castă. De unde strategii de integrare și dezvoltare comună. cum noi ne-am ales în 2012 prin manipularea prostimii cu un Parlament de muhaiele analfabete dar profitoare, cu un guvern pus pe risipirea Avuției Naționale pentru circ și pâine fără muncă în sensul propriei îmbogățiri a mafiei de partid sau intermafiei politice. Nimic nou sub soare!
        Și totuși pentru satisfacția lui Putin, care a spus că nu contează cine votează ci cine numără voturile,, se pare că voturile la Brexit au fost numărate de trimișii lui Petru cel Mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu