sâmbătă, 9 iulie 2016

                  Proiect de țară.
     8. Din punct de vedere al protecției mediului observăm sau vedem, după cât ne duce glagoria, că munții noștri sunt golași, că dealurile n-au căciulă, că în câmpie petecele rămase din Codrii Vlăsiei și din alți codrii seculari, ca și perdele plantate de comuniștii lui Stalin au dispărut cu desăvârșire. Cum ar putea altfel ca nemții, austriecii și francezii să se lăfăie în mobilă de lemn autentic românesc?
        Mi-e cam rușine, ca un țăran să dea lecții marilor savanți în horticultură, botanică și biosferă și să le aducă aminte că oxigenul vine din frunza pădurilor. Lnea de birou și fotoliu bine căptușit politic nu răsădește copaci. Sau marii  ocrotitori ai naturii s-au burdușit cu diplome și doctorate a la Oprea, fără să pipăie catifeaua frunzelor de foioase sau să se înțepe în acele coniferelor.Ce popor a putut să crească atâția dobitoci ca să nu le zic doctori în existență încât să-și omoare viitorul.
       Se impune o urgentă împădurire a munților, dealurilor și câmpiilor. Pentru savanți și ingineri, salcâmul ajunge  în trei ani la maturitate și se poate înmulții prin butășire. Se poate printre perdele de salcâm care sărăcesc iute solul să se planteze sau semene puieți de copaci de vigoare și lentă dezvoltare. oricum solul nu va mai fugi la vale și nu vor mai fi alunecări de teren. Mai avem plopii și sălciile care se dezvoltă repede, teii de asemenea. nu trebuie să aducem din import pini pitici, baobabi, palmieri și bambusi, ca să asigurăm frunzăretele existenței noastre viitoare. Nu avem de  ce să băgăm bani în curul nababilor cu drept de decizie și jaf în politica mediului. Dragi ecologiști sau verzi, puneți mâna pe carte și nu confundați homosexualii cu copacii viitorului. ce zici domnule Cernea? dacă și copacii s-ar sexualiza fără sămânță, am mai avea puieți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu