miercuri, 31 august 2016

                O poveste ”glumeață”
     Pentru că foarte mulți din prietenii mei pe facebook sunt de sorginte militară, vreau să ne amintim cum mergea treaba meritrocrației militare în perioada de tranzicție. Armata a rîmas la discreția unor generali emanați de crimele lui Militaru, inocenți în știință militară dar plini de doctorate, Studii de bază ”Capra cu trei iezi ” și ”Punguța cu doi bani”.
      În 1997 m-am prezentat la examenul de colonel la Centrul de Instrucție al Infanteriei Făgăraș. De obicei un asemenea examen era mîndria Academiei Militare. Dar cum la noi merge și așa m-am prezentat la o comisie de examen aproape nulă în frunte cu generalul Bădălan. Pe parcursul probelor domnul general s-a desfătat la o vilă pe munte pe banii strânși de la candidați. Restul comisiei cu plocoanele de complezență. Am dat și eu în contextul general avantajos o navetă de vin de cea mai bună calaitate. Dar nu eram pe lista somităților. În programa de examen se preciza că Lucrarea practică de concepere a unei aplicații pe hartă se preciza că se vor folosi semnele convenționale NATO. Până la data examenului am întocmit, pe hartă, trei aplicații militare pentru exerciții tactice comune cu americanii, apreciate de cei de peste ocean, în zona litoralului, lacurilor și deltei.
       Vine surpriza! Nici un membru al comisie de examen nu avea habar de schimbarea expunerii grafice pe hartă a stilului NATO. Total nedumeriți coloneii analfabeți au strîmbat din nas și au hotărât, ”hai să-l treceem și pe ăsta”, Dragă Ovidiu, eu știu că tu fără studii ai avut o notă mult mai mare, dar nu trebuia să minimalizezi capacitățile mele doar pe considerentul că nu eram înghițit de protipendada crimelor din Decembrie 1989.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu