Hai la deal1

Un poet suflet de țară vede săbii de oțel,

Cu armuri din bronzul dacic să ne ridicăm oștirea,

Vis utopic de mărire pentru moși pierduți cu firea,

Urlet drastic de felină într-un scheaun de cățel.

Ce flăcăi chemăm la oaste, care este crezul lor,

Când își leapădă  părinții în chemări destrăbălate,

Când sodomicele pofte îi feresc de prins dreptate

Și nu mai pricep virtutea unui vechi și bun popor.

N-au istorie în cuget, n-au strămoși albiți în oase,

Butoneează telefoane indolenți în ce se-ntâmplă,

Vor doar hrană preferată, ce rumegători cu tâmplă,

N-au fior de devenire, nu mai au idei frumoase.

Moși ssenili mai au în vene simțul Patriei eterne,

Ei se duc firesc, părinții ce mai pun spre viitor?

Cei mai mulți lucesc frecușul pentru coada de topor,

Patria la ei e ceața care cerne, cerne, cerne.