Eu...

N-am vrut să spun, în mod concret, că mă visez cu Eminescu,

Un singur Făt Frumos avem ce ne dezvăluie firescul.

El a dat spirit în popor în scârba hoardelor păgâne,

A încercat să pună miez gândirii țarinei române. 

L-au otrăit, l-au stins iuțit să ne sugrume glas celest

Deși n-am fost popor pribeag, nici hoardă scoasă din incest.

Visez un mioritic plai, cu verzi pășuni și nestemate, 

Pe care oile țurcane să pască fără de intruși.

Berbeci aduși din ceea pustă sau de prin stepă, de la ruși. 

”Cine-a îndrăgit stăinii, mânca-i-ar inima câinii!”

Mă uit cum un cucon de fală își leapădă scuipând părinții,

Cum idioți desprinși de genă arată hulă rânjind dinții.

Am viețuit în mii de ani cu dragoste în nemurire,

Acuma ne-am făcut șnapani, fără un scop în dvenire.

Sper ca un colț de Univers să-adune Doina românească,

Ca gândul, graiul ei firesc să nu se preusuce-n iască!