Să mori încet...

Să mori încet și fără multă zarvă, să faci din chinuri glume de simțire

Și nu contează vârsta aplecării, când pleci să lași în urma ta uimire.

Nu urlete și lacrimi deșucheate ci doar parfum din fosta ta iubire.

Strămoșii nostrii daci jucau o horă, râzând de mortul vieții de apoi, 

Cinstind perenitatea lor umană prin muncă, sacrificii de eroi.

Strângând averi rubinului de sânge nu meriți jale în al Lumii roi.

E cinstea sfântă flamură de oameni și ea rămâne, altul o va ține

Cu toate pofticioasele puteri ce din avântul vieții ne reține

Și toate-nmormântările de ghiauri și monumente hâde de ne- știme. 

Eu las în urmă valuri de cuvinte, în blândă briză, fără de furtună

Fiind convins că nu vor fi citite și înțelese-n zvonul ce adună

Pricepere  în văduviți de vorbe ce uită limba nostră cea străbună.