Dispari, gândacule!

Nu aștepta recunoștiină, oricât mult bine ai făcut,

Omul, perversa lui ființă, nu prea se vede în trecut.

Uită o facerea de bine, chiar și materna răzbunare, 

Uită de simțul în rușine și-și bare joc de remușcare.

Acceptă faptul împlinit, o ură în respect și milă,

Ai dat viață nesilit și jertfa ta de omenie,

Nu aștepata să-ți bată toaca un imn de slavă la chindie.

Că cei ajunși la prada vieții, mâncând feriți de primprejur,

Nu-și amintesc în mintea ceții, de cine le-a dat șutu-n cur,

Să mai pățească înainte, să prindă nodul de apoi,

Eu nu mai am acum cuvinte, să cred în dragostea din noi.