Nihil.

Cei ce stau în talpa Țării, rădăcini în sol mănos,

Mii de ani n-au avut parte de iertarea lui Cristos.

Cei iertați sunt doar boierii, cu peșcheșul lor spre Cer.

Sărăcimea cântă-n Iarnă, pe-un covrig, tot Leru-i Ler.

Cei ce-au făurit podoabe și cetăți de nouă Eră,

Nu pot fi băgați în seamă de-o putere efermeră. 

De ciugulitori de faimă, așezați pe tron de Iudă,

Criminala lor viață nu-i usucă nici nu-i udă.

Un tătic își crește stirpea și muncește și învață, 

Când nu mai supotă birul iese revoltat în față, 

Vin dulăii hrăniți bine ca să sfâție poporul,

Unde-i Doamne Legea Sfântă, când dă Dracul cu toporul?

Ai creeat o Lume rară, ai pus omul stâlp de viață,

Dar ai inventat moneda Dracului i-ai dat piață.

Ori ai vrut ca lutul tău să devină o paiață?