Minciunile Globale.
Am sesizat deunăzi, similitudinea între Administrația americană republicană și conducerea politică a P.S.D. E vorba de politica minciunii, mediatizarea parșivă și disprețul față de Lume și popor. Președintele Buch a acuzat Irakul de deținere de A.N.M., într-un cor aprobator al factorilor de globalizare din aproape toate țările. S-a dovedit o minciună sfruntată, dovedită chiar de foruri americanu. Și a fost un război și au murit milioane de oameni nevinovați.
Peste 10 ani vom afla că atacul chiomic din Siria a fost pus la cale de C.I.A. prin mercenarii lor, numiți rebeli. Departe de mine de a lua partea nebuniilor unor dictatori ca Putin și Assad, dar sincer nu cred că o armată destinată apărării ființei naționale își gazează poporul.O adfunătură de mercenari criminali prin profesie poate omorâ cu zâmbetul pe buze mase de oameni. Banii Dracului manevrați de Oamenii aa zis ”unși” de Dumnezeu.
Esența politicii la orice nivel constă în Lupta contrariillor. pe timp de pace sau șinște socială politica nu apare decît o plictiseală generală. Pentru a putea face politică aducătoare de profit trebuie să inventezi un dușman. Și să-l susții, să-l ajuți până când ajunge fruct de cules. Foarte rar dușmanul apare din senin.
Nu pot fi de acord cu lingușeal politică și mediatică fașă de atacul cu rachete al S.U.A. care oricum ar fi coafat arată a freză rasă. Este o crimă ăn acceăția bunului simț, dar poate fi judecată strâmb de oriuce justiție mondială discreționară. Americanii au făcut pe ei în 2011, distrându-se în continuare în promiscuitatea lor. Nu pot pricepe și jici nu-i interesează masacrele războaielor din alte părți ale Planetei stârnite și executate de conducătorii și armata lor. În timp Legea compensației echilibrează răul. Le va veni și lor rândul . oricum au plecat cu coada între picioare din Vietnam, din Coreea, din Somalia, etc lăsând în urma lor doar ruine și morți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu