Constituția României.

   Este o cărțulie bună de folosit în fundul curții. Nici Parlamentul, nici marii juriști ai țării n-o citesc, nu o invocă ci răstlmăcesc prevedirele sale. Ce o împiedică pe coaliția aflată la putere să nu mai dea pe alături ci să schimbe constituția în folosul său. Mai avem precedente în istorie. Carol al II-lea a făcut varză constituția din 1922. Comuniștii au schimbat de două ori Constituția, Iliescu a dat o notă suspectă Constituției actuale prin care se legifera furtul pentru proprietate. Susținută ca licită indiferent de proveniență. 

   Curtea Constituțională a ajuns o adunătură de politruci care joacă după un taraf Teleormănean călușarii. Călăriții. Liviu Dragnea cu calașnikovul la tâmplă, cu toată camarila sa ar fi putut să schimbe chiar legile existenței dar a fost prost sfătuit de la Moskova. Sau din subsolurile democrației americane. Oare avea târșeală sau vre-un junghi să se întâlnească și el și Tăriceanu cu Macron? Președintele Franței. A doua forță din U.E. și se pare singura forță care vrea să schimbe ideologia existenței acestui conglomerat. 

    Constituția îl statuează pe șeful statului, adică pe președinte, ales de mai mult de jumătate din popor, nu de 18%, ca garant și arbitru între puterile statului. Chiar dacă Claus Iohannis este o unealtă incertă a intereselor străine, Instituția Prezidențială trebuie respectată atât timp cât actuala Constituție este în vigoare. România nu este o șatră de țigani în care fiecare magraon își face de cap și gașca bulibașei adună cocoșei. Mai purem avea retenții de țară civilizată?