Ceața.

Cotropitori din Țară, cotropitpri de-aiurea

Ne pot lua mălaiul, ne pot tăia pădurea.

Rămâne însă graiul și horele și doina,

Oricât de groasă cade, în vălurire moina.

E ceață-n minți bolnave care râvnesc putere,

Uâîți în sentimente, urâți în aniere,

Nesimțitori la jalea și răul ce-l provoacă

Stau pe tablou în fruntecu jalnica lor moacă!

Oricât de rece-i focul, oricât de acră zeama,

Ei deviind simțire nu-și dau de sine, sema.